sâmbătă, 24 octombrie 2009

Gata în 20 de minute!


Dintre toate "maladiile" timpului modern, lipsa de timp pare să fie cea mai acută. Nu ne mai rămâne vreme să ne bucurăm de un răsărit de soare, de zâmbetul unui copil şi, din păcate, o spune şi Jamie Oliver, nu mai avem vreme să ne gătim singuri acea mâncare delicioasă după care tânjim de când, copii fiind, încă ne delectam cu bucatele bunicii.Pentru cei care nu au destul timp să gătească, Jamie a redactat un capitol special, într-una dintre ultimele sale cărţi, "Ministry of Food", reţete uşor de pregătit, în numai 20 de minute. Pe de o parte, a căutat să găsească maniera rapidă de a găti preparate clasice, pentru care, îndeobşte, ai nevoie de mai mult decât cele 20 de minute promise, iar pe de altă parte, o spune singur, unele dintre aceste reţete rapide sunt dintre cele care oricum nu necesitau un timp prea mare de preparare - este vorba despre multe preparate italiene cu paste, despre salate sau despre mâncăruri cu peşte. Sunt mâncăruri numai bune pentru un prânz sau o cină în doi (singurătatea nu e bună niciodată, mai ales dinaintea unei farfurii cu mâncare!). Sunt soluţii pentru bucătari începători, dar mai ales pentru oameni ocupaţi.
Citeşte mai mult în articolul scris de Tudor Cireş, publicat în Jurnalul Naţional, Jurnalul de Bucătărie din 15 octombrie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu