sâmbătă, 24 octombrie 2009

Jamie Oliver, titular la Ministerul Hranei


Dacă după Olimpiada de la Montreal toţi părinţii mapamondului visau ca fetiţa lor să ajungă a doua Nadia, după "fenomenul" Jamie Oliver noua tendinţă ar putea fi: învaţă-ţi copilul să gătească, într-o bună zi va avea propria lui emisiune culinară!
Jamie Oliver crede că hrana sănătoasă este Sfântul Graal al mileniului trei. Cavalerii medievali îl căutau mereu şi nu îl puteau atinge, Sfântul Potir este astăzi la îndemâna oricăruia dintre noi. Hrana corect pregătită, din ingrediente naturale, îţi întăreşte sănătatea, poate schimba vieţi şi, cu un efect de domino, poate schimba istoria unei familii şi a unui neam.
"Dacă eşti părinte - declara el pentru situl gastronomic gremolata.com - îţi poţi învăţa copiii, până la 16 ani, cum să facă un ragut, sau o tocană, sau o supă, sau o friptură, sau regulile după care să pregătească o mulţime de salate, care să aibă un gust bun. Ăsta este Sfântul Potir! Şi ei îşi vor învăţa la rândul lor copiii."
În ultimii ani, prin mai multe proiecte, programe, emisiuni şi cărţi a militat pentru hrana sănătoasă şi schimbarea mentalităţilor legate de alimentaţie. Dintre toate, programul cel mai complex s-a dovedit a fi înfiinţarea unui nou... minister. Ministerul Hranei.
Citeşte mai mult în articolul scris de Simona Lazăr şi Tudor Cireş, publicat în Jurnalul Naţional, Jurnalul de Duminică din 11 octombrie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu